Cine mai scrie pe hârtie?

Cine mai scrie pe hârtie?

Mi se intampla des sa fiu intrebata "Mai scrie cineva pe hârtie astăzi?". Ba chiar sunt persoane care se uita suspect la mine. Ca si cum imi bazez businessul pe ceva care sta sa moara. Asa sa fie oare?

Ne-am indepartat de scrisul pe hartie si de multe ori ne pierdem rabdarea. Scriem tot mai deformat si doar de nevoie. Dar scrisul pe hartie e ca mersul descult prin iarba. E o conexiune care nu poate fi inlocuita de nicio tehnologie. E ceva ce creierul nostru intelege diferit. Formarea literelor cu pixul pe hartie e perceputa cu totul diferit fata de tastele unui calculator, care sunt toate identice.

Atrasa de scrisul pe hartie am inceput sa studiez. Eram curioasa daca intr-adevar asa va fi - il vom abandona la un moment dat in timp. În cercetarea mea am dat peste acest citat de la Terry Tempest din cartea sa Why We Write și nu m-am putut abtine să nu îl menționez. L-am lăsat în engleză pentru că mi s-a parut că sună mult mai bine:

 “I write to make peace with things I cannot control. I write to create a fabric in a world that often appears black and white. I write to discover. I write to uncover. I write to meet my ghosts. I write to begin a dialogue. I write to imagine things differently and in imagining things differently perhaps the world will change.”

Am pus mai jos cele 5 motive principale, dar te asigur ca sunt mai multe:

1. Ajută la fixarea informațiilor și la îmbunătățirea memoriei

Cercetările publicate recent în revista de specialitate Frontiers in Psychology arată că scrierea pe hartie a permis participantilor să rețină informațiile mai bine decât cei care au tastat pe un laptop, chiar dacă au scris mai puține cuvinte hartie. Când scriem pe hârtie se dezvoltă o înțelegere conceptuală mai puternică decât se întâmplă prin tastare. Deoarece scrierea de mână este mai lentă și mai plictisitoare, este mai dificil atunci cand luam notițe. Prin urmare, trebuie să procesam informațiile și să le rezumăm într-un mod care să aibă sens pentru noi. 

Acțiunea de a pune pixul pe hârtie activează zone ale creierului care ne ajută înțelegem și să reținem mai ușor informațiile. De asemenea, implică mai multe simțuri și neuroni motori decât atunci când tastăm pe un device.

(info extrasă din - oxfordlearning.com)

2. Reduce stresul și anxietatea
Scrisul în jurnal este o activitate de care mulți oameni se bucură de zeci de ani, fie că este vorba de a ne organiza gândurile sau de a ne hrăni abilitățile de scris.
Atunci când îți scrii gândurile și sentimentele, chiar dacă pare ceva neînsemnat, s-a dovedit că aduce beneficii importante în gestionarea stresului. O dată că ne eliberează de presiune, apoi ne ajută să vedem mai clar cu ce ne confruntăm și de multe ori ne dăm seama că nu e la fel de grav pe cum credeam. Practic ne ajută să vedem lucrurile mai clar.

(studiu din 2021 care arată că scrisul in jurnal ajută la reducerea stresului)

Un alt studiu din 2018 spune că atunci când scriem în jurnal ne confruntăm cu mai puține simptome de anxietate și depresie.

Adam Grant accentuează beneficiile scrisului: "Cercetările realizate de Laura King arată că scrisul despre atingerea obiectivelor și a visurilor tale poate face oamenii mai fericiți și mai sănătoși... Iar eu și Jane Dutton am descoperit că oamenii care aveau un job stresant de fundraising și țineau un jurnal pentru câteva zile despre modul în care decurgea munca lor și-au crescut productivitatea pe oră cu 29% în următoarele două săptămâni."

3. Stimulează creativitatea
Scrisul generează idei. Prin reflectarea, conectarea situațiilor și combinarea ideilor aparent fără legătură, ne vin în minte modalități noi de a ne îmbunătăți viața. Hârtia nu te resticționează, nu te judecă și îți dă un sentiment de intimitate. În spațiul acesta creat poți lăsa gândurile libere. Din spațiul acesta se naște creativitatea.

4. Crește starea de recunoștință
Scrisul poate contribui la dezvoltarea unei atitudini mai recunoscătoare. Acest lucru poate avea legătură cu felul în care procesul de scriere poate ajuta la conștientizarea și exprimarea sentimentelor de recunoștință. 

Atunci când reflectezi la experiențele tale în scris sau asupra momentelor din viață care ti-au adus bucurie, înțelegere sau învățăminte, ajungi să apreciezi mai mult aceste momente și să te simți recunoscător pentru ele.

In același timp scrisul ne ajută și să reflectăm asupra situațiilor dificile prin care am trecut și să vedem cum am crescut, cât de puternici și curajoși am fost sau cât de multe lucruri am învățat din ele. Această perspectivă ajută la dezvoltarea unei atitudini de recunoștință chiar și în fața provocărilor.

(idei extrase din acest studiu)

5. Îmbunătățește organizarea

Scrisul pe hârtie oferă o abordare tangibilă și vizuală pentru organizare, care poate fi mai ușor de gestionat și de navigat pentru unii oameni decât metodele digitale. Combinația dintre scris și vizualizare poate facilita organizarea și planificarea într-un mod mai concret și mai structurat.

Poate părea puțin probabil, dar notarea lucrurilor pe hârtie te ajută să fii mai organizat și mai productiv, pentru ca te ajută să te concentrezi mai mult pe stabilirea și planificarea obiectivelor. Când scrii pe hârtie lucrurile, începi să le vezi mai clar și să le poți organiza mult mai eficient.

În concluzie, cred că avem nevoie să scriem pe hârtie mai mult decât ne imaginăm. Mi-ar placea să cred că va fi un obicei la care nu vom renunța niciodată, indiferent că vom descoperi alte suporturi pe care să scriem sau alte instrumente de scris.

Înapoi la blog